Löydetty 112 Tulokset: nelegiuiţi

  • „Nu este pace – spune Domnul – pentru cei nelegiuiţi”. (Cartea profetului Isaía 57, 21)

  • Căci şi în poporul meu se găsesc nelegiuiţi care pândesc precum cei care leagă capcane; stau [la pândă] ca un distrugător, ca să captureze oameni. (Cartea profetului Ieremía 5, 26)

  • Doamne, tu eşti prea drept ca să mă judec cu tine. Totuşi, vreau să vorbesc cu tine despre judecăţi: de ce calea celor nelegiuiţi are succes şi sunt liniştiţi cei care trădează? (Cartea profetului Ieremía 12, 1)

  • Am păcătuit, am fost nelegiuiți și am săvârșit nedreptate, Doamne Dumnezeul nostru, împotriva tuturor prescrierilor tale drepte. (Cartea profetului Barúh 2, 12)

  • I-am dat în mâinile străinilor spre pradă și celor nelegiuiți ai țării, spre jaf: ei îi vor profana. (Cartea profetului Ezechiél 7, 21)

  • Mulţi vor fi purificaţi, albiţi şi şlefuiţi. Cei nelegiuiţi vor continua să săvârşească nelegiuirea şi niciun nelegiuit nu va înţelege; dar cei pricepuţi vor înţelege. (Cartea profetului Daniél 12, 10)

  • Cine este înțelept să priceapă, iar cine pricepe să recunoască acestea: căile Domnului sunt drepte și cei drepți umblă pe ele, dar cei nelegiuiți se poticnesc pe ele! (Cartea profetului Oséa 14, 10)

  • Îi veți călca în picioare pe cei nelegiuiți și ei vor fi ca praful sub tălpile picioarelor voastre în ziua în care eu o voi face, zice Domnul Sabaót. (Cartea profetului Malahía 3, 21)

  • Căci vă spun că trebuie să se împlinească în mine ceea ce este scris: «A fost socotit cu cei nelegiuiţi». Într-adevăr, ceea ce este [scris] despre mine este gata să se împlinească”. (Evanghelia după sf. Luca 22, 37)

  • Într-adevăr, pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 6)

  • Este ştiut că nu pentru cel drept este dată Legea, ci pentru cei fărădelege şi răzvrătiţi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei sacrilegi şi profanatori, pentru cei ucigaşi de tată, ucigaşi de mamă, pentru cei ucigaşi de oameni, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 9)

  • dacă nu a cruţat lumea din vechime, ci l-a păstrat pe Nóe, împreună cu alţi şapte, ca vestitor al dreptăţii în timp ce a dezlănţuit potopul peste lumea celor nelegiuiţi; (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 5)


“O meu passado, Senhor, à Tua misericórdia. O meu Presente, ao Teu amor. O meu futuro, à Tua Providência.” São Padre Pio de Pietrelcina