Löydetty 434 Tulokset: Sufletul
Iudeii l-au înconjurat şi i-au zis: „Până când ne chinuieşti sufletul? Dacă tu eşti Cristos, spune-ne deschis!”. (Evanghelia după sf. Ioan 10, 24)
Acum sufletul meu este tulburat şi ce să spun: «Tată, salvează-mă de ceasul acesta!»? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. (Evanghelia după sf. Ioan 12, 27)
pentru că nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morților şi nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea. (Faptele Apostolilor 2, 27)
În timp ce Paul îi aştepta în Aténa, i s-a umplut sufletul de indignare văzând că cetatea era plină de idoli. (Faptele Apostolilor 17, 16)
Atunci, Paul a coborât, s-a aplecat peste el şi, luându-l în braţe, a spus: „Nu vă tulburaţi pentru că sufletul lui este în el!”. (Faptele Apostolilor 20, 10)
să-l dăm pe unul ca acesta Satanei, spre pieirea trupului său ca să-i fie mântuit sufletul, în ziua Domnului! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 5)
Eu îl invoc pe Dumnezeu ca martor pentru sufletul meu că n-am mai venit la Corínt, ca să vă cruţ, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 23)
Pentru aceasta am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă această mângâiere a voastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 13)
Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul, să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 23)
iar cel drept al meu va trăi din credinţă, însă dacă se întoarce [spre rău], sufletul meu nu-şi va găsi plăcerea în el”. (Scrisoarea către Evrei 10, 38)
să ştie că cel care îl întoarce pe un păcătos de pe drumul rătăcit îşi va salva sufletul de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 20)
pentru că dreptul care trăia între ei era zi de zi chinuit în sufletul lui cinstit la vederea şi auzul faptelor lor nelegiuite, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 8)