Fundar 123 Resultados para: deschis

  • L-a deschis şi a văzut copilul şi, iată, era un băieţel care plângea. I s-a făcut milă de el şi a zis: ,,Acesta este un copil de-ai evreilor!”. (Cartea Exodului 2, 6)

  • Eu îi vorbesc faţă către faţă, deschis, şi nu prin enigme, iar el vede înfăţişarea Domnului. De ce nu v-aţi temut să vorbiţi împotriva slujitorului meu, împotriva lui Moise?”. (Cartea Numerilor 12, 8)

  • Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oamenii lui Córe şi toate averile lor. (Cartea Numerilor 16, 32)

  • Domnul a deschis gura măgăriţei şi ea i-a zis lui Balaám: „Ce ţi-am făcut că m-ai bătut de trei ori?”. (Cartea Numerilor 22, 28)

  • Domnul i-a deschis ochii lui Balaám şi Balaám l-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână: s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ. (Cartea Numerilor 22, 31)

  • Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit împreună cu Córe şi ceata lui când focul i-a devorat pe cei două sute cincizeci de oameni. Şi au fost un semn. (Cartea Numerilor 26, 10)

  • ceea ce le-a făcut lui Dátan şi Abirám, fiii lui Elíab, fiul lui Rubén, când pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit împreună cu casele lor, cu corturile lor şi cu tot ceea ce le aparţinea în mijlocul întregului Israél. (Cartea Deuteronómului 11, 6)

  • El i-a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă, căci mi-e sete!”. Ea a deschis burduful cu lapte, i-a dat să bea şi l-a acoperit. (Cartea Judecătorilor 4, 19)

  • Când a văzut-o, şi-a rupt hainele şi a zis: „Ah, fiica mea! M-ai dărâmat! Tu eşti dintre cei care mă tulbură, pentru că mi-am deschis gura către Domnul şi n-o mai pot întoarce!”. (Cartea Judecătorilor 11, 35)

  • Ea i-a zis: „Tată, dacă ţi-ai deschis gura către Domnul, fă-mi şi mie conform cu ceea ce a ieşit din gura ta, după cum Domnul a făcut răzbunare împotriva duşmanilor fiilor tăi, împotriva lui Amón!”. (Cartea Judecătorilor 11, 36)

  • şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut pe capul meu pentru că sunt consacrat lui Dumnezeu din sânul mamei mele. Dacă aş fi tuns, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca orice om”. (Cartea Judecătorilor 16, 17)

  • Dalíla a văzut că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să-i cheme pe conducătorii filisténilor şi le-a zis: „Veniţi, de data aceasta, căci şi-a deschis toată inima faţă de mine”. Conducătorii filisténilor au urcat la ea şi au adus în mâinile lor argintul. (Cartea Judecătorilor 16, 18)


“É doce o viver e o penar para trazer benefícios aos irmãos e para tantas almas que, vertiginosamente, desejam se justificar no mal, a despeito do Bem Supremo.” São Padre Pio de Pietrelcina