Fundar 277 Resultados para: cetăţile

  • Abrám a locuit în ţara Canaán, iar Lot a locuit în cetăţile din zonă şi şi-a fixat corturile până la Sodóma. (Cartea Genezei 13, 12)

  • Când Dumnezeu a distrus cetăţile din aceea zonă, Dumnezeu şi-a amintit de Abrahám şi l-a salvat pe Lot de nenorocirea care a distrus cetăţile în care locuise Lot. (Cartea Genezei 19, 29)

  • te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi descendența ca stelele cerului şi ca nisipul care este pe ţărmul mării şi descendenţa ta va stăpâni cetăţile duşmanilor săi. (Cartea Genezei 22, 17)

  • Ei au plecat. Spaima lui Dumnezeu a fost peste cetăţile dimprejur şi acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacób. (Cartea Genezei 35, 5)

  • Au pus peste ei supraveghetori de lucrări forţate, ca să-i umilească prin munci grele. Astfel au zidit pentru Faraón cetăţile-depozit Pitóm şi Rámses. (Cartea Exodului 1, 11)

  • Cât priveşte cetăţile levíţilor şi casele din cetăţile proprietăţilor lor, levíţii să aibă drept de răscumpărare pentru totdeauna! (Cartea Leviticului 25, 32)

  • Dacă cineva va răscumpăra de la unul dintre levíţi casa vândută în cetatea proprietăţii lui, să fie eliberată în anul jubiliar, deoarece casele din cetăţile levíţilor sunt proprietatea lor în mijlocul fiilor lui Israél. (Cartea Leviticului 25, 33)

  • Voi face să vină împotriva voastră sabie care să răzbune alianța mea; iar când vă veţi aduna în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru şi veţi fi daţi în mâinile duşmanului. (Cartea Leviticului 26, 25)

  • Voi da cetăţile voastre ruinării, voi pustii sanctuarele voastre şi nu voi mirosi miresmele voastre. (Cartea Leviticului 26, 31)

  • Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia în urma voastră. Ţara voastră va fi pustiită şi cetăţile voastre vor deveni ruine. (Cartea Leviticului 26, 33)

  • cum este ţara în care locuieşte: dacă este bună sau rea; cum sunt cetăţile în care locuieşte: dacă sunt tabere sau cetăţi întărite; (Cartea Numerilor 13, 19)

  • Dar poporul care locuieşte în ţară este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba chiar i-am văzut acolo şi pe fiii lui Anác. (Cartea Numerilor 13, 28)


“Comunguemos com santo temor e com grande amor.” São Padre Pio de Pietrelcina