Gefunden 655 Ergebnisse für: două

  • Dumnezeu a numit firmamentul „cer”. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a doua. (Cartea Genezei 1, 8)

  • Lámeh şi-a luat două soţii: numele celei dintâi era Adá şi numele celei de-a doua era Ţilá. (Cartea Genezei 4, 19)

  • Din toate vieţuitoarele, din toate făpturile, să iei câte două în arcă pentru ca să rămână în viaţă împreună cu tine; să fie parte bărbătească şi parte femeiască. (Cartea Genezei 6, 19)

  • Din păsări după specia lor, din animale după specia lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după specia lor, din toate să iei câte două la tine, ca să rămână în viaţă! (Cartea Genezei 6, 20)

  • Din toate animalele curate ia cu tine câte şapte de parte bărbătească şi parte femeiască; dintre animalele care nu sunt curate, ia două de parte bărbătească şi parte femeiască. (Cartea Genezei 7, 2)

  • au intrat în arcă la Nóe două câte două, de parte bărbătească şi de parte femeiască, aşa cum îi poruncise Dumnezeu lui Nóe. (Cartea Genezei 7, 9)

  • În anul al şase sutelea al vieţii lui Nóe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, au erupt toate izvoarele abisului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. (Cartea Genezei 7, 11)

  • Au intrat la Nóe în arcă, două câte două, din orice făptură în care era suflare de viaţă. (Cartea Genezei 7, 15)

  • În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat. (Cartea Genezei 8, 14)

  • După ce i-a dat naştere lui Reú, Péleg a mai trăit două sute nouă ani. Şi i s-au născut fii şi fiice. (Cartea Genezei 11, 19)

  • După ce i-a dat naştere lui Serúg, Reú a mai trăit două sute şapte ani. Şi i s-au născut fii şi fiice. (Cartea Genezei 11, 21)

  • După ce i-a dat naştere lui Nahór, Serúg a mai trăit două sute de ani. Şi i s-au născut fii şi fiice. (Cartea Genezei 11, 23)


“O bem dura eternamente.” São Padre Pio de Pietrelcina