Gefunden 343 Ergebnisse für: Áaron

  • Atunci strigau fiii lui Áaron şi făceau să răsune trâmbiţele din metal bătut; făceau auzit un sunet puternic spre amintire înaintea Celui Preaînalt. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 49, 16)

  • Căci te-am făcut să ieși din țara Egiptului, te-am răscumpărat din casa sclavilor; i-am trimis înaintea ta pe Moise, pe Áaron și pe Míriam. (Cartea profetului Mihéia 6, 4)

  • Era în zilele lui Iród, regele Iudeii, un preot al cărui nume era Zaharía, din grupul [preoţesc] al lui Abía. Soţia lui era dintre fiicele lui Áaron, al cărei nume era Elisabéta. (Evanghelia după sf. Luca 1, 5)

  • spunându-i lui Áaron: «Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci cu acest Moise care ne-a scos din Egipt nu ştim ce s-a întâmplat!». (Faptele Apostolilor 7, 40)

  • Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Áaron. (Scrisoarea către Evrei 5, 4)

  • Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost obţinută prin preoţia levitică – fiindcă poporul sub aceasta a primit Legea – ce nevoie ar fi fost să se fi ridicat un alt preot după rânduiala lui Melchísedec, fără să se fi numit după rânduiala lui Áaron? (Scrisoarea către Evrei 7, 11)

  • care avea altarul de aur pentru tămâiere, arca alianţei acoperită peste tot cu aur, în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Áaron ce înfrunzise şi tablele alianţei. (Scrisoarea către Evrei 9, 4)


“Esforce-se, mesmo se for um pouco, mas sempre…” São Padre Pio de Pietrelcina