Encontrados 56 resultados para: Salva

  • Iată cetatea aceasta aproape; pot fugi acolo; este foarte mică, voi scăpa acolo. Nu-i aşa că e mică? Şi mi-aş putea salva viaţa!”. (Cartea Genezei 19, 20)

  • Dar nişte oameni de nimic spuneau: „Cum ne va salva acesta?”. L-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Însă [Saul] s-a făcut că nu aude. (Cartea întâi a lui Samuél 10, 27)

  • Davíd i-a zis: „Domnul, care m-a salvat din gheara leului şi din laba ursului, mă va salva şi din mâna acestui filistean”. Atunci Saul i-a zis lui Davíd: „Du-te şi Domnul să fie cu tine!”. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 37)

  • [Ilíe], când a văzut, s-a ridicat şi a mers pentru a-şi salva viaţa; a ajuns la Béer-Şéba, [care e] în Iúda, şi l-a lăsat acolo pe slujitorul său. (Cartea întâi a Regilor 19, 3)

  • Asá şi poporul care era cu el i-a urmărit până la Gherár. Etiopienii au căzut fără să se mai poată salva, căci au fost distruşi de Domnul şi de tabăra sa. [Asá şi poporul] au luat o pradă foarte mare. (Cartea a doua a Cronicilor 14, 12)

  • Care om trăieşte şi nu vede moartea şi îşi poate salva sufletul din locuinţa morţilor? Sélah (Cartea Psalmilor 89, 49)

  • Îl voi salva, pentru că tânjeşte după mine, îl voi ocroti, pentru că îmi cunoaşte numele. (Cartea Psalmilor 91, 14)

  • fă aceasta imediat, fiule, şi te vei salva, ţinând cont că ai ajuns la mâna aproapelui tău: mergi, umileşte-te şi insistă la aproapele tău! (Cartea Proverbelor 6, 3)

  • Dreptatea celor drepţi îi va salva, dar aşteptarea celor care înşală îi va lua captivi. (Cartea Proverbelor 11, 6)

  • Nu spune: „Voi răsplăti răul”, ci aşteaptă-l pe Domnul şi el te va salva! (Cartea Proverbelor 20, 22)

  • Căci dacă cel drept este fiul lui Dumnezeu, el îi va veni în ajutor şi-l va salva din mâna celor care-i stau împotrivă. (Cartea Înţelepciunii 2, 18)

  • Căci cel care se întorcea se salva nu prin ceea ce vedea, ci prin tine, salvatorul a toate. (Cartea Înţelepciunii 16, 7)


“Seja modesto no olhar.” São Padre Pio de Pietrelcina