Encontrados 2842 resultados para: Pus

  • Servitorilor, fiţi supuşi cu toată teama stăpânilor voştri, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor nedrepţi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 18)

  • Tot aşa, femeile, să fie supuse bărbaţilor lor, pentru ca, dacă unii nu ascultă cuvântul, prin purtarea soţiilor, fără cuvinte, ei să fie câştigaţi (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 1)

  • Căci aşa se împodobeau, odinioară, femeile sfinte care îşi puneau speranţa în Dumnezeu, fiind supuse soţilor lor: (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 5)

  • cel care, după ce s-a înălţat la cer, este la dreapta lui Dumnezeu şi îi sunt supuşi îngerii, stăpânirile şi puterile. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 22)

  • Tot aşa Sodóma şi Gomóra şi cetăţile din jurul lor, care la fel ca ele s-au dedat la desfrâu şi au căzut în vicii contra naturii, sunt propuse ca exemplu pentru că suportă pedeapsa focului veşnic. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 7)

  • Dar arhanghelul Mihaél, când se certa cu diavolul, disputându-şi trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă o judecată insultătoare, ci a spus: „Să te mustre Domnul!”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 9)

  • ca să facă judecata împotriva tuturor şi să condamne orice făptură pentru toate faptele nelegiuirii lor pe care le-au făcut şi pentru toate [cuvintele] grele pe care ei, păcătoşii nelegiuiţi, le-au spus împotriva lui”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 15)

  • Dar voi, iubiţilor, amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-au spus de mai înainte apostolii Domnului nostru Isus Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 17)

  • Când l-am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort, dar el şi-a pus [mâna] dreaptă peste mine, spunându-mi: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 17)

  • „Cunosc faptele tale, truda şi statornicia ta şi că nu-i poţi suporta pe cei răi, că i-ai pus la încercare pe cei care se numesc apostoli, şi nu sunt şi i-ai descoperit mincinoşi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 2)

  • Şi i s-a dat fiecăruia dintre ei o haină albă şi li s-a spus să se odihnească încă pentru puţin timp, până când se va completa numărul celor care sunt slujitori împreună cu ei şi al fraţilor lor care vor fi ucişi ca şi ei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 6, 11)

  • I-am zis: „Domnul meu, tu ştii”. Iar el mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 14)


“A maior caridade é aquela que arranca as pessoas vencidas pelo demônio, a fim de ganhá-las para Cristo. E isso eu faço assiduamente, noite e dia.” São Padre Pio de Pietrelcina