Encontrados 10 resultados para: Ornán

  • Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalím ca să-l nimicească; şi pe când îl nimicea, Domnul s-a uitat şi i-a părut rău de răul [acesta] şi a zis îngerului care nimicea: „Ajunge! Acum, retrage-ţi mâna!”. Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornán, iebuséul. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 15)

  • Îngerul Domnului i-a spus lui Gad să-i zică lui Davíd să urce să ridice un altar Domnului în aria lui Ornán, iebuséul. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 18)

  • Ornán s-a întors şi a văzut îngerul, iar cei patru fii ai lui care erau cu el s-au ascuns. Ornán treiera grâul. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 20)

  • Davíd a mers la Ornán. Ornán s-a uitat, l-a văzut pe Davíd, a ieşit din arie şi s-a plecat cu faţa la pământ înaintea lui Davíd. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 21)

  • Davíd i-a zis lui Ornán: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l la preţul întreg, ca să se oprească plaga de deasupra poporului!”. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 22)

  • Ornán i-a răspuns lui Davíd: „Ia-l! Să facă stăpânul meu, regele, ceea ce este bun în ochii lui! Iată, dau boi pentru arderea de tot şi instrumentele de treierat în loc de lemne şi grâu pentru ofrandă! Toate le dau”. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 23)

  • Dar regele Davíd i-a zis lui Ornán: „Nu! Vreau să-l cumpăr la preţul lui întreg, căci nu voi da Domnului ce este al tău şi nu voi aduce ardere de tot gratis”. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 24)

  • Davíd i-a dat lui Ornán pentru [acel] loc aur în greutate de şase sute de sícli. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 25)

  • În acel timp, când Davíd a văzut că Domnul i-a răspuns în aria lui Ornán, iebuséul, a adus jertfe acolo. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 28)

  • Solomón a început să construiască templul Domnului la Ierusalím, pe muntele Moría, care îi fusese arătat lui Davíd, tatăl său, în locul pe care îl pregătise Davíd în aria lui Ornán, iebuséul. (Cartea a doua a Cronicilor 3, 1)


“Quando fizer o bem, esqueça. Se fizer o mal, pense no que fez e se arrependa.” São Padre Pio de Pietrelcina