Encontrados 299 resultados para: Mulţi

  • Erau mai mulţi cei care deveneau preoţi, pentru că moartea îi împiedica să dureze, (Scrisoarea către Evrei 7, 23)

  • tot la fel şi Cristos, după ce s-a oferit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă. (Scrisoarea către Evrei 9, 28)

  • De aceea, dintr-un singur om, şi acela aproape de moarte, s-au născut urmaşi mulţi cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării, care este fără număr. (Scrisoarea către Evrei 11, 12)

  • Vegheaţi ca nimănui să nu-i lipsească harul lui Dumnezeu, pentru ca nicio rădăcină de amărăciune să nu crească provocând tulburare şi prin ea să se molipsească mulţi! (Scrisoarea către Evrei 12, 15)

  • Fraţii mei, să nu fie mulţi dintre voi care devin învăţători, ştiind că noi vom avea o judecată mai aspră. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 1)

  • Mulţi se vor lua după desfrâul lor şi, din cauza lor, calea adevărului va fi defăimată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 2)

  • Copii, este ceasul de pe urmă. După cum aţi auzit, vine Anticríst, iar acum au apărut mulţi anticrişti; după aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 18)

  • Iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci discerneţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulţi profeţi falşi au apărut în lume! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 1)

  • Mulţi înşelători, care nu-l mărturisesc pe Isus Cristos, venit în trup, au apărut în lume; acesta este înşelătorul şi Anticrístul. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 7)

  • Iar numele stelei se pronunţă Absint; o treime din ape a devenit pelin şi mulţi oameni au murit din cauza apelor, pentru că deveniseră amare. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 11)

  • Aveau platoşe ca nişte platoşe de fier, iar vuietul aripilor lor era ca vuietul carelor trase de mulţi cai ce aleargă la luptă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 9)


“A natureza humana também quer a sua parte. Até Maria, Mãe de Jesus, que sabia que por meio de Sua morte a humanidade seria redimida, chorou e sofreu – e como sofreu!” São Padre Pio de Pietrelcina